Steve McClaren, antrenorul care a eliminat Steaua în semifinalele Cupei UEFA, a semnat un contract pe trei ani cu Newcastle

Steve McClaren, antrenorul care a eliminat Steaua în semifinalele Cupei UEFA, a semnat un contract pe trei ani cu Newcastle
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steve McClaren este noul antrenor al lui Newcastle. Tehnicianul în vârstă de 54 de ani a fost demis de Derby County în luna mai a acestui an și a preluat conducerea tehnică a „coțofenelor” după ce Newcastle a renunțat la serviciile lui John Carver, informează BBC.

McClaren a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu gruparea care a încheiat sezonul pe locul 15 în Premier League și le promite fanilor că va forma o echipă competitivă capabilă să se lupte de la egal la egal cu marile forțe din Anglia.

„Sunt hotărât să formez o echipă puternică, o echipă de care suporterii să fie mândri. Avem multă treabă de făcut, dar am vorbit cu oamenii din conducere și își doresc și ei să reușim. A trecut prea multă vreme de când Newcastle nu a mai câștigat un trofeu. Vreau să câștigăm cât mai multe trofee, iar obiectivul pentru primul an este să terminăm între primele opt”, a declarat McClaren, conform sursei citate.

Steve McClaren (54 de ani) și-a început cariera de antrenor ca secund la Derby County, a ocupat aceeași funcție și la Manchester United și naționala Angliei, iar între 2001 și 2006 a pregătit-o pe Middlesbrough. Ca antrenor al lui Boro, McClaren a ajuns în finala Cupei UEFA în 2006 după ce a eliminat-o pe Steaua în semifinalele competiției. A preluat naționala Angliei, apoi a trecut pe la FC Twente în două rânduri, Wolfsburg, Nottingham Forest, Queens Park Rangers și Derby County.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×